MARAMUREȘ. Persoane condamnate definitiv de instanță. Bani pentru a scăpa de alcoolul din analizele de sânge

Curtea de Apel Cluj a respins, la finele lunii septembrie a acestui an, apelul declarat împotriva sentinței penale a Tribunalului Maramureș și a condamnat un inculpat, persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi pe o durată de 5 ani.

„Totodată, în aceeași cauză, instanța a condamnat un alt inculpat, persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracțiunii de cumpărare de influență la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, pe o perioadă de 4 ani.

Hotărârea este definitivă. În acest context, menționăm faptul că dosarul penal a fost înregistrat în baza sesizării din oficiu a ofițerilor Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș.

Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, a rezultat faptul că unul dintre inculpați ar fi primit de la cel de-al doilea suma de 3.000 de euro, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii într-un buletin de analiză toxicologică, eliberat la nivelul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș, a unei valori inferioare a concentrației de alcool în sânge, astfel încât să se evite tragerea la răspundere penală a fiului celui din urmă (depistat anterior de către un echipaj de poliție în timp ce conducea un autoturism pe un drum public, sub influența băuturilor alcoolice).

În același dosar penal, ofițerii DGA – SJA Maramureș au desfășurat, sub coordonarea procurorului de caz și în baza ordonanțelor de delegare, patru percheziții domiciliare”, precizează DNA.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
- Advertisement -
Adaugă un comentariu