MARAMUREȘ – Probleme pentru unii din cauza unor pești capturați

Când vine vorba de încălcarea legislației de mediu maramureșenii nu au nicio problemă. Iar anul 2024 a adus deja două sesizări penale făcute de Garda de Mediu Maramureș. Prima dintre ele a fost privind săvârșirea faptelor de recoltare, capturare, ucidere sau vătămare a unor exemplare de pești cuprinse în anexa 4A și 4B din OUG nr. 57/2007 actualizată privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea ariilor naturale, a florei și faunei sălbatice, aflate în mediul lor natural în oricare din stadiile ciclului biologic.

Marcela Chindriș spune că este vorba despre speciile ”pietrar(Zingel zinghel), Mihalț (Lota Lota), lostriță (Hucho Hucho) pescuite pe Tisa anul trecut. Speciile menționate sunt specii de interes comunitar respectiv national care sunt strict protejate conform OUG Nr. 57/2007”.

A doua sesizare penală a fost făcută pentru pentru încălcări ale prevederilor art. 20 alin (4) raportat la prevederile art. 66 alin (1) lit. g din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor – eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.

„Comisariatul Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu a realizat în trimestrul I al acestui an un număr de 160 de inspecții din care 59 inspecții planificate la obiective cuprinse în Lista obiectivelor controlate, două inspecții planificate tematice și 99 de inspecții neplanificate.

S-au aplicat 5 amenzi contravenționale în valoare totală de 250 mii lei. Amenzile au fost aplicate pentru desfășurarea activității fără deținerea autorizației de mediu, nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor stabilite prin actele de control, nerespectarea condițiilor din autorizația de mediu, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activitatea desfășurată sau executarea de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele fără aviz de gospodărire a apelor. S-a transmis la Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș o propunere de suspendarea a actului de reglementare”, arată Garda de Mediu Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu