Maramureșean prins cu un permis de conducere fals, care ar fi fost emis în Ucraina

În după-amiaza zilei de ieri, polițiștii din cadrul subunității teritoriale ale Secției 2 Bogdan Vodă au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, în comuna Șieu.

La volan a fost identificat un bărbat de 49 de ani din Dragomirești. Conducătorul auto a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis de autoritățile din Ucraina, care prezintă suspiciuni cu privire la elementele de siguranță ale unui document autentic, iar permisul de conducere emis de autoritățile române figurează ca fiind reținut, informează IPJ Maramureș.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și complicitate la comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu