Maramureșul are cea mai puternică echipă a Tineretului Național Liberal!

PNL Maramureş a anunțat că se mândrește că are cei mai mulți aleși locali tineri din România! În weekend-ul trecut, la Dănești, peste 800 de tineri s-au reunit în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al TNL Maramureș pentru a alege noul președinte al organizației. Acesta este Sebastian Florin Șimon!

„Dumnezeu să îți ajute să continui lucrurile frumoase pe care Gabriel Bogdan Ștețco, astăzi candidatul nostru la președinția Consiliului Județean Maramureș, le-a făcut la nivelul acestei organizații. Ca și lider al uneia dintre cele mai mari și mai puternice echipe, nu mi-e rușine să spun că am avut cele mai mari emoții din ultimii ani. După 9 ani în care am făcut parte din Biroul Național Liberal, acum 7 ani colegii mei avut încredere în mine și mi-au dat șansa de a fi președinte PNL Maramureș. În acești ani, alături de echipa mea, de coechipierii mei și de familia mea, alături de toți cei care au fost alături de mine când am reconstruit această filială, am avut cele mai bune rezultate și am avut 7 ani în care am câștigat toate alegerile!

Am vorbit despre organizația de tineret. Echipa care mi-a fost școală, busolă, cel mai de preț reper în întreaga mea carieră politică. Cei alături de care am crescut și am învățat, cei care m-au format de-a lungul anilor și cei pe care, împreună cu coechipierii mei, încercăm să îi învățăm cât mai bine să urmeze și să respecte aceleași principii de bază care ne-au fost și nouă predate: datorită muncii și a dedicării noastre am reușit mereu să facem lucruri bune pentru comunitatea noastră și am reușit să punem mereu comunitatea pe primul loc! Au trecut 19 ani de când m-am alăturat acestei echipe. Tinerii liberali, fiecare generație de până acum, mi-au oferit șansa să fiu omul care stă azi cu mândrie în fața lor. Sunt mândru, foarte mândru și de ei! Peste 800 de tineri care fac parte din cea mai puternică echipă de tineret din România!

Devenind parte a echipei PNL, demonstrează că își doresc o schimbare în bine, în care vor să se implice activ, din dorința de mai bine pentru oameni, pentru comunitate. Le-am vorbit azi și despre curaj. O calitate pe care tinerii liberali o au și pe care îmi doresc să o văd în toți tinerii. În trecut am căutat un om dedicat, implicat, harnic care să îmi fie alături în conducerea Consiliului Județean Maramureș, care să lucreze cot la cot cu mine în scrierea, implementarea și verificarea tuturor proiectelor din acest județ, un om care să fie la fel de motivat ca și mine în dezvoltarea acestui județ. L-am găsit. L-am găsit printre cei mai apropiați oameni: printre consilierii județeni. Dintre tinerii liberali!

Fără să știe despre planurile mele, mi-a spus că este dispus să lucreze 12-14 ore pe zi, să îmi fie alături cu fiecare proiect și să mă ajute să dezvolt județul Maramureș. Mi-a fost alături în tot acest timp, a făcut tot ce a promis, iar acum este rândul meu să îi fiu alături lui Gabriel Bogdan Ștețco, administratorul public al județului Maramureș.
Născut în Borșa, crescut în familia TNL Maramureș, președinte a căreia a fost până azi, dovedește în continuare că este hotărât, harnic, determinat și de aceea este propunerea noastră la președinția Consiliului Județean Maramureș. Luați exemplul meu, luați exemplul său și al celorlalți tineri din PNL Maramureș care am îndrăznit să facem un pas curajos înainte, în politică și administrație, din dorința de a face mai mult și mai bine pentru oameni!
Mulțumesc din suflet tuturor tinerilor liberali maramureșeni pentru speranța pe care ne-o dau astăzi, încrederea că viitorul nostru, al tuturor, va fi pe mâini bune! Mulțumesc și colegilor din țară care au fost alături de noi, respectiv celor din PNL Maramureș, care încurajează la fel ca și mine pe cei mai tineri ca noi:
Mara Mareş, președinte Tineretul Național Liberal; Bogdan Faur, președinte TNL Arad; Andrei Porei, președinte TNL Gorj; Alex Dîlv, președinte TNL Deva; Ovidiu Boldor, TNL – Filiala Hunedoara; Radu Mateut, președinte TNL Municipiul Arad; Denis Bolchiș prim-vicepreședinte TNL Satu Mare; Amina Miclean, membru TNL Arad; Florin-Alexandru Alexe, deputat; Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator; Călin Bota, deputat, Anca Hendea, secretar de stat; Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș; Ciceu Felician, prim-vicepreședinte PNL Maramureș și Lazar Doru-Alexandru, prim-vicepreședinte PNL Maramureș”, a spus Ionel Bogdan, președintele PNL MM.

Ziarmm.ro

Distribuie articolul
2 Comments