Marea Britanie: Un bărbat de 60 de ani a fost arestat după doborârea unui copac legendar

Un bărbat în vârstă de peste 60 de ani a fost arestat vineri seară în cadrul anchetei privind doborârea unuia dintre cei mai celebri copaci din Regatul Unit, a anunţat poliţia locală, care a eliberat mai devreme în cursul zilei un adolescent de 16 ani, scrie AFP, informează AGERPRES.

Doborârea arborelui Sycamore Gap, izolat între două dealuri într-un peisaj spectaculos din nordul Angliei, a creat un val de consternare şi indignare în Regatul Unit.

Acest arţar cu o vechime de cel puţin două secole a crescut într-un peisaj spectaculos lângă Zidul lui Hadrian, ridicat în vremea romanilor pentru a împiedica invaziile hoardelor barbare, sit inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

În 2016, a fost desemnat „copacul anului” din Anglia şi a apărut în cinematografie în „Robin Hood: Prince of Thieves'”, un film cu Kevin Costner din anul 1991.

Poliţia din Northumbria, care anchetează acest „act de vandalism intenţionat”, a anunţat vineri seară că a arestat un „sexagenar în legătură cu incidentul”.

Un băiat de 16 ani, arestat joi şi suspectat de „degradare”, a fost eliberat vineri dimineaţă „în aşteptarea unor continuării investigaţiilor”.

„Sper că această a doua arestare demonstrează că luăm situaţia în serios, precum şi angajamentul nostru de a-i găsi pe cei responsabili şi de a-i aduce în faţa justiţiei”, a reacţionat Rebecca Fenney-Menzies, o responsabilă a poliţiei din Northumbria, citată într-un comunicat.

Joi dimineaţă, legendarul copac, unul dintre cei mai fotografiaţi din ţară, a fost descoperit prăbuşit pe sol lângă trunchiul său retezat în secţiune orizontală, probabil cu o drujbă.

Unul dintre managerii National Trust, care administrează multe situri de patrimoniu din Regatul Unit, Andrew Poad, a dat asigurări la BBC că arţarul este „în stare bună de sănătate” şi că este posibil să crească din nou.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu