Mașină lovită de tren în Maramureș

Sâmbătă, 23 decembrie, în jurul orei 09.00, polițiștii din Seini au intervenit în urma unei sesizări prin apel 122 la un accident feroviar.

În urma deplasării la fața locului, pe strada Roșiori din oraș și din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 41 de ani din Cernești a condus o autoutilitară și, ajuns la trecerea la nivel cu cale ferată, semnalizată cu indicatoare rutiere, a fost lovit în partea din stânga de un tren, care se deplasa înspre Satu Mare, condus de mecanicul de locomotivă în vârstă de 36 de ani din județul Satu Mare.

În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în afara căii ferate, iar conducătorul acesteia a suferit vătămări corporale, fiind transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Atât conducătorul autoutilitarei, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu