Minaur are meci tare cu Dinamo în 9 decembrie. Așteptăm conducerea Primăriei să rezolve problemele financiare ale clubului

CS Minaur trece printr-o perioadă extrem de bună, cae sperăm să țină cât de mult, atât în campionat, cât și în cupele europene. Deocamdată e singura echipă sub sigla CS Minaur care face istorie, atât la handbal feminin, cât și la fotbal masculin, rezultatele fiind unele mediocre.

Handbaliștii băimăreni au meci sâmbătă, 9 decembrie, cu Dinamo București, cu începere de la ora 18.00. Sperăm ca noul primar să rezolve problemele financiare are clubului, că tot îi place să fie în prim plan și să dea tonul. Tot el a garantat, alături de fostul primar, că echipa de fotbal se va transforma din gloabă în armăsar, Mihai Iosif fiind văzut atunci ca salvatorul echipei. Nu a fost să fie, echipa de fotbal fiind acum cu un picioar în Liga a IV-a, iar acum și fostul primar, dar și actualul primar se fac că plouă, deși suporterii le-au cerut explicații.

Intrarea suporterilor la meciul de mâine se va face pe bază de abonament sau bilet în valoare de 30 lei, 25 de lei, 15 lei sau 10 lei. Persoanele cu dizabilitati, elevii si persoanele cu varsta peste 70 de ani, vor avea acces gratuit.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu