Minaur Baia Mare, obligată să plătească restanțele salariale către șapte fotbaliști

Minaur Baia Mare are probleme în urma retrogradării în Liga 3, la finalul sezonului trecut de Liga 2. Formația din Maramureș a fost acționată și de alți fotbaliști pe cale legală, de jucători cu care s-a aflat sub contract până săptămânile trecute, iar acum este nevoită să achite datoriile.

Minaur Baia Mare trebuie să plătească salariile pe care nu le-a achitat în sezonul trecut, FRF dând câștig de cauză jucătorilor.

Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a judecat, la finalul săptămânii trecute, șapte cazuri în care este implicată Minaur Baia Mare, după ce și alți jucători au decis să își ceară banii pe cale legală, după ce nu au ajuns la acord cu conducerea.

Alin Văsălie (21 de ani, acum la Universitatea Cluj), Raphael Stănescu (30 de ani, acum la CSM Slatina), Alexandru Iacob (34 de ani, acum la Metaloglobus), Valmir Berisha (27 de ani, liber de contract), Petre Ivanovici (33 de ani, acum la Timișul Șag), Mircea Donca (26 de ani, acum la CSM Slatina) și Sergiu Ciocan (24 de ani, acum la Unirea Dej) au câștigat procesele și trebuie să primească salariile restante de din partea clubului.

Obligă clubul la plata drepturilor financiare restante, precum și taxa de procedură”, se arată în motivările Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor, în cazul tuturor celor șapte jucători, dar și următoarea prevedere adresată clubului: ”Cu recurs în 5 zile de la comunicare”. Sentințele au fost publicate joi, 20 iulie.

liga2.prosport.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu