Ministrul Afacerilor Interne: Un polițist local care păzește un parc are salariul de 8-9.000 de lei, iar unul de la MAI care își riscă viața are jumătate

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că există o diferența mare la nivelul salarizării între Poliția Locală și Poliția națională și a subliniat că este nevoie de o analiză a competențelor la nivelul celor două instituții, care ar putea fi redenumite.

„În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. În altă ordine de idei, Poliția locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliția națională.

Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8.000 – 9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are jumătate din salariul polițistului local”, a spus ministrul la Digi24.

„Trebuie evaluat în mod corect și cinstit, cu toată lumea la masă”, a subliniat Marcel Vela.

republica.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu