Ministrul Economiei: Energia verde şi capacitatea de stocare a carbonului dau o şansă unică României de a atrage investiţii străine

Energia verde şi capacitatea de stocare a carbonului dau o şansă unică României de a atrage investiţii străine sau capital, inclusiv autohton, reprezentând un avantaj competitiv cu alte economii din Europa şi din lume, a afirmat marţi ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, informează AGERPRES.

„Am să spun în primul rând ceea ce cred că se va întâmpla cu economia României, care este ţinta pe care o avem: o economie verde, o economie cu energie produsă din surse verzi care creează oportunităţi. Aşa a fost istoria industrială a României, suntem o ţară unde am exploatat petrol şi gaze. Prima rafinărie din lume, 1857, a fost înfiinţată lângă Ploieşti. Asta înseamnă că avem foarte multe sonde şi capacitatea de stocare a carbonului. Aceste două lucruri împreună: energie verde, capacitate de stocare a carbonului, dau o şansă unică României de a atrage investiţii străine sau capital, inclusiv autohton – o chestiune unică în peisajul european, şi probabil că devin un avantaj competitiv şi cu restul economiilor lumii. Este un lucru pe care l-am spus la Berlin, este un lucru pe care îl spun companiilor americane, un lucru pe care îl spun companiilor franceze”, a menţionat Ştefan-Radu Oprea, la conferinţa „România producătoare în noua paradigmă economică: probleme, finanţarea dezvoltării, intrarea în viitor”, organizată de publicaţia Curs de Guvernare.

El a subliniat că sunt companii care îşi manifestă interesul pentru a fi în România, mai ales cele pe care acţionarii le verifică „la al treilea, al patrulea furnizor, dacă într-adevăr comportamentul lor este unul verde, în privinţa energiei”.

„Avem o şansă foarte mare şi, din această perspectivă, eu nu sunt atât de pesimist despre viitorul economiei româneşti, cu atât mai mult cu cât, spre exemplu, The Economist spunea că România va avea cea mai mare creştere economică din Europa, în următorii ani. Dacă ne uităm pe cifre statistice, vom vedea că lucrurile nu stau chiar atât de rău cum avem obiceiul de a vorbi despre economia românească”, a mai spus Radu Oprea.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu