MODIFICĂRI LEGISLATIVE – Închisoare pentru șoferii băuți sau sub influența drogurilor

 

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis. Asta stabilește Legea 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, care a intrat în vigoare în 13 iulie.

Așadar, începând cu ziua de ieri „nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul fie nu deținea permis de conducere, deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule, a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, respectiv a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu