NEBUNIE – Gonea cu aproape 200 km/h între Rodina și Gârdani

Nebunie pe drumurile din Maramureș. Un bărbat în vârstă de 30 de ani din Băița de Sub Codru, în calitate de conducător al unei motociclete și având un pasager pe locul din spate, a gonit pe Drumul Județean 108D, între localitățile Rodina și Gârdani, fiind înregistrat de aparatul video-radar din dotarea Serviciului Rutier Maramureș în timp ce circula cu o viteză de 181 km/h (+91).

IPJ Maramureș precizează că motociclistului i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei. Totodată, acestuia i-a fost eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație: „‼️Pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere nedorite, respectați limita legală de viteză!”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu