Noaptea Muzeelor la Sate. Cine sunt participanții din Maramureș. Eveniment inedit la Oarța de Jos

Începutul lunii septembrie aduce Noaptea Muzeelor la Sate, eveniment la care avem înscrise și instituții din județul nostru, dar și evenimente inedite, cum este cel de la Oarța de Jos. Și anume Al 7-a Hambar din Oarța de Jos, Ansamblul Muzeal „Dr. Vasile Lucaciu” din Șișești, Biserica de Lemn din Coruia, Biserica de Lemn din Culcea, Biserica de lemn din Săcălășeni, Casa Martirilor din Moisei, Casa Memorială „Ilie Lazăr” din Giulești, Casa Memorială „Gheorghe Pop de Băsești” din Băsești, respectiv Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța, unde cei care vor ajunge vor afla povestea făuritorului de cruci de la Săpânța – Stan Ioan Pătraș.

Spre exemplu, al 7-lea Hambar este o întâlnire-eveniment între arte, oameni și natură.

Program:

ora 15.30 // Concert acustic: Stăm liniștiți

ora 17:00 // Conferință și dezbatere cu tema: Esență și personalitate

ora 21:00 // Muzică live: Fereastra, spectacol sonor dedicat lui Victor Brauner – pictor suprarealist

„Așa cum tabloul este învestit cu o viaţă proprie, o viață interioară, un „suflet“, tot astfel este și muzica mea. „Fereastra“ este cheia misterului unei ființe. „Privirea este tot ce poate fi mai tulburător”. Aici sunetul meu se întâlnește cu tabloul lui Victor Brauner (Sergiu CORBU Boldor)

În Camera Analog:

Expoziție de fotografie suspendată: Pași spre Lumină, autor: Răzvan Avram;

Expoziție de fotografie analog: Suflet analog, autor: Sergiu CORBU Boldor;

Expoziție de aparate foto pe film;

Expoziție de carte de avangardă;

Expoziție de instrumente muzicale;

Audiții la pick-up și magnetofon”, anunță organizatorii.

FOTO Al 7-lea Hambar/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu