Noi controale și amenzi aplicate de Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Maramureș

Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș a efectuat, în intervalul 21-26 iulie, 13 controale la unități de alimentație publică, turism, unități de prelucrare a lemnului și de cultură.

”Printre neregulile cel mai des întâlnite în timpul acestor controale, pe linia respectării normelor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, au fost cele legate de blocarea căilor de evacuare, de dotarea cu mijloace de primă intervenție, de neefectuarea mentenanței la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, neafișarea planurilor de evacuare a persoanelor, respectiv de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice.

Ca urmare a neregulilor constatate în perioada mai sus menționată, cadrele Inspecției au aplicat 71 de sancțiuni, din care 63 de avertismente și 8 amenzi, în cuantum de 11.500 de lei”, a spus Oana Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

În aceeași perioadă, specialiștii Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au desfășurat 22 de activități de informare preventivă.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu