Noi imagini cu aquapark-ul din Baia Mare. Cum va arăta în interior (FOTO)

Primăria Baia Mare a publicat mai multe imagini cu aquapark-ul care ar urma să fie construit, cândva, în zona Câmpul Tineretului pe o suprafață de 32.684 mp.

”Se va realiza un complex reprezentativ, modern, care să intre în armonie atât cu fondul construit, cât şi cu elementele naturale înconjurătoare. Se va avea in vedere adaptarea amenajarilor propuse cu morfologia terenului astfel ca ansamblul proiectat să se integreze cât mai bine în cadrul natural existent și să puna în valoare potențialul turistic al zonei.

Zona propusă pentru realizarea complexului acvatic este situata in partea de nord a municipiului Baia Mare, în zona intravilană. Accesul pe teren se va face din latura sudică, din drumul existent, respectiv str. Câmpul Tineretului, care face legătura cu drumul principal al municipiului, DN18.

Orientări propuse față de punctele cardinale și față de punctele de interes naturale sau construite în apropiere de amplasament, pe latura N și S, se află locuințe individuale ale municipiului Baia Mare,
la est se află construcții cu caracter comercial, iar la vest Stadionul “Viorel Mateianu” și cimitirul “La
Nuci”. Punctele de interes naturale ale acestei zone ar fi Câmpia Tineretului aflată la 600 m față de
amplasamentul studiat”, se arată într-un anunț al municipalității.

Capacitatea Complexului de Agrement Acvatic va fi de:

  • 1500 persoane/ zi – timp de vară
  • 400 persoane/zi – timp de iarnă

Valoarea totală a investiției este de 173.154.699,55 lei.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu