Noi prevederi în lupta împotriva ambroziei. Ce sancțiuni sunt acum

Garda Națională de Mediu a anunțat că președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică actul normativ privind combaterea buruienii ambrozia. Noua lege stabilește, între altele, ca proprietarii sau deținătorii de terenuri să efectueze, până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment, lucrări de smulgere sau erbicidare a acestei plante, precum și posibilitatea ca autoritățile locale să poată realiza aceste lucrări pe cheltuiala celor care aveau această obligație.
„Prin legea promulgată este urmărită ajustarea termenelor în care proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, au obligația efectuării lucrărilor de întreținere a terenurilor, raportat la perioadele de răsărire şi înflorire a buruienii ambrozia. De asemenea, este preconizată instituirea, pe de-o parte, a posibilității de realizare a respectivelor lucrări de către autoritățile administrației publice locale, la solicitarea și pe cheltuiala persoanelor în sarcina cărora este stabilită această obligație, iar pe de altă parte, a posibilității realizării acestor lucrări de către respectivele autorități, în cazul în care subiecții obligației legale nu o îndeplinesc de bună voie.
Autoritățile administrației publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării și că obligația legală subzistă. Modalitatea de plată a contravalorii prestațiilor serviciilor de curățare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabilește de către autoritățile administrației publice locale. Totodată, în situația în care autoritățile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curățare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăța.
În plus, „în toate cazurile în care proprietarul notificat nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenție în vederea executării acestora de către autoritatea administrației publice locale, primarul solicită autorizarea instanței judecătorești competente, prin ordonanță președințială, dată cu citarea părților””, precizează Garda de Mediu.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu