Notițe de calendar – 25 aprilie: De la Defoe la Crusoe

1719: Este publicat romanul „Robinson Crusoe”, al jurnalistului și scriitorului englez Daniel Defoe. Un roman care avea să ajungă celebru. La pachet cu cel ce l-a scris. Așa inspirație ca a lui Defoe să tot ai să-l inventezi pe Crusoe.

1859: A început construirea Canalului Suez. Cum ar veni, a fost lovitura de târnăcop oficială. Construcția s–a încheiat la 17 noiembrie 1869. Bine lucrau oamenii pe vremea aceea, cu sârg și abnegație, fiindcă să dai gata un astfel de proiect în 10 ani nu e de ici, de colo. Unde mai pui că atunci nici nu aveau PNRR.

1901: New York a devenit primul stat american în care posesorii de automobile au fost obligați să-și monteze plăcuțe de înmatriculare pe mașini. Foarte bine că au fost obligați să și le pună pe mașini, că doar nu era să și le agațe de gât.

1920: A luat ființă Compania Franco-Română de Navigație Aeriană (CFRNA), care avea să deschidă prima linie aeriană între Franța și România. Un lucru de salutat, că doar nu era să zburăm cu barza.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu