Notițe de calendar – 26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale

E Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale. Se sărbătorește din 2001 încoace. Mulți ani înainte și la cât mai puține furturi intelectuale.

1920: La Cluj este înființat primul institut speologic din lume. Cel dintâi director al său a fost savantul Emil Racoviță. Mare lucru să inființezi primul astfel de institut din lume, chapeau!

1931: La New York a avut loc prima emisiune televizată, una cumva cu titlu experimental. Protagonistă a fost actrița Fay Marbe. Experimentală, neexperimentală, emisiunea cică ar fi ieșit bine. A fost cum ar veni sămânța, după care emisiunile s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie. Păi ce era să facă și ele…

1993Curtea Constituțională a decis că Academia Română are competența de a stabili normele ortografice ale limbii române. Așa că a avut loc revenirea la grafia cu „â” în loc de „î”, în anumite poziții din cuvânt și la scrierea cu „sunt”, „suntem”, sunteți” în loc de „sînt, sîntem, sînteți”. Dacă așa s-a hotărât asta e, nu te pui cu Academia.

Sursă informații: Wikipedia
Foto: shutterstock

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu