NOUTATE – Primăria Baia Mare se mută din decembrie. Care servicii vor funcționa în noul sediu

Municipiul Baia Mare a preluat în proprietate, oficial, fostul sediu al Băncii Comerciale Române, unde vor fi amenajate și mutate până la finalul anului toate birourile din Primărie, serviciile și direcțiile din subordine, de la Direcția de Venituri și până la Poliția Locală, tot.
Anunțul municipalității a fost făcut chiar ieri, 6 aprilie, conducerea Primăriei Baia Mare precizând că a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru acest imobil, care înseamnă un total de 9.000 de mp, pentru achiziția cărora comisia nominalizată de Consiliul Local a negociat prețul, acesta fiind stabilit la 200 de euro/mp.
Oficialii Primăriei Baia Mare spun că clădirea se află într-o stare tehnică foarte bună, iar costurile cu reamenajarea noilor funcțiuni vor fi și ele reduse. Printre serviciile pe care le vom regăsi aici se va număra și Poliția Locală, adusă și ea în discuție tot mai frecvent de către conducerea Primăriei Baia Mare, care ar dori ca această structură să fie preluată de către Statul Român.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu