NOUTATE – Suplimentele pentru încălzirea cu lemne vor ajunge mâine în conturile primăriilor din județ

Ajutoarele și ssuplimentele pentru încălzirea cu lemne vor ajunge mâine în conturile primăriilor din județ. Anunțul a fost făcut de către Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială Maramureș. 

„Ca în fiecare an în sezonul rece, pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili de energie dar și al autorităților publice locale, plecând de la solicitările depuse în UAT-urile din județ, AJPIS a făcut azi plata ajutoarelor și suplimentelor pentru încălzirea cu combustibili solizi (lemne).

Banii vor ajunge, cel mai probabil mâine în conturile UAT-urilor și apoi la cetățeni. Cuantumul total al acestor sume este de 23.817.000 lei. Pentru ajutoarele de înclzire este destinată suma de 23.369.240 lei pentru 22.418 beneficiari iar pentru suplimentul de energie este destinată suma de 447.760 lei pentru 22.388 beneficiari”, a declarat Ovidiu Morar, directorul AJPIS Maramureș.

Cele mai numeroase solicitari au fost făcute în Poienile de Sub Munte, Ulmeni, Rozavlea și Sighetu Marmației.

 Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu