NU ESTE OK – Ilegalități reclamate de băimăreni. Unii au furat startul campaniei electorale

Știam deja cu toții că anul acesta vom avea o bătălie acerbă pentru Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș. Din informațiile noastre vor apare candidaturi la care nici nu visați pentru anumite posturi din administrația locală sau județeană, însă acesta este farmecul vieții politice. Și de ce nu, al vieții de jurnalist.

Cititorii Ziarmm.ro ne-au reclamat la redacție că ceva nu este ok la sediul PMP Maramureș din centrul vechi al Băii Mari. Noi sesizăm pe această cale organele abilitate să ia măsuri și să ne spună dacă a fost sau nu încălcată vreo lege. Însă știm doar că potrivit HCL 164/2014 este interzisă afișarea de materiale publicitare de orice fel pe zonele vitrate. Corpul de control ar trebui sesizat. Și sperăm să se sesizeze, căci așa ar fi normal.

Apoi: „Amplasarea mijloacelor de publicitate este interzisă pe monumentele istorice, cu excepția firmelor care anunță activitatea
ce se desfăşoară în interiorul clădirii şi a mesh-urilor amplasate pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare/ restaurare. Se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafețelor vitrate ale clădirilor”. Și din câte știm noi sediul PMP este într-o clădire monument istoric.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu