O maramureșeancă și-a agresat fiica de 9 ani, producându-i leziuni. Femeia s-a ales cu dosar penal

Miercuri, 20 iulie, la ora 11.00, polițiștii au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unui scandal  în comuna Ruscova.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că doi bărbați, în timp ce se aflau în locuința comună, tată și fiu, de 47 respectiv  21 de ani, pe fondul consumului de alcool și a problemelor financiare, s-au luat la ceartă, iar tatăl  l-a agresat fizic pe fiul său.

În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 47 de ani și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

Totodată, la ora 21.48, polițiștii au fost solicitați să intervină la un alt apel prin S.N.U.A.U. 112 privind un scandal în familie, tot în localitatea Ruscova.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 35 de ani și-a agresat fizic fiica de 9 ani, producându-i leziuni.

A fost solicitată și prezența asistentului comunitar din cadrul Primăriei comunei Ruscova care a venit la fața locului, iar victima a fost examinată de către medicul sosit la fața locului din cadrul Centrului Medical de Permanență Ruscova, nefiind necesară internarea sub supraveghere medicală.

În cauză, în prezența asistentului comunitar și a tatălui minorei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele femeii de 35 de ani, iar minora a rămas în custodia tatălui ei și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu