OFICIAL – Reguli noi pentru cei care transportă animale pentru vânzare

În Monitorul Oficial a fost publicat în această săptămână ordinul președintelui Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în care este aprobată procedura de eliberare a certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale.

ANSVSA precizează că potrivit regulamentelor europene cu privire la transportul animalelor, „o persoană poate conduce sau acţiona în calitate de însoţitor pe un vehicul rutier, care transportă animale domestice din speciile ecvine, bovine, ovine, caprine, porcine sau păsări de curte, numai în cazul în care deţine un certificat de competenţă profesională”.

„Procedura de eliberare a documentului a fost aprobată prin Ordin al președintelui ANSVSA și reglementează condițiile care trebuie îndeplinite de entitățile care organizează cursuri de formare profesională în domeniul protecţiei animalelor în timpul transportului, inclusiv tematica care trebuie să respecte cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1/2005, modalitatea de includere a furnizorilor de formare profesională recunoscuți de către ANSVSA într-o listă care se publică pe pagina web a instituției, cerințele privind aprobarea examenului de către ANSVSA, precum și cele necesare pentru asigurarea imparțialității examinatorilor, documentele necesare în vederea eliberării certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere, care transportă animale vii, situațiile în care ANSVSA poate dispune anularea certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere, care transportă animale vii, respectiv cazurile în care se poate elibera un duplicat al certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere, care transportă animale vii, precum și documentele necesare în vederea eliberării acestuia”, precizează ANSVSA.

Certificatul de competenţă profesională se emite de către ANSVSA, în limbile română și engleză, semnate de preşedintele instituției.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu