ONU -3,5 milioane de ucraineni au părăsit țara de la începerea invaziei ruse

Organizația Națiunilor Unite a anunţat, potrivit celor de la BBC, că, până la 21 martie, 3,5 milioane de oameni au părăsit Ucraina, peste 2,1 milioane dintre aceștia intrand în Polonia. Mai mult de jumătate de milion de refugiaţi ucraineni au intrat și în România de la începutul războiului. O parte din refugiații ucraineni au ajuns în țara noastră prin punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației, iar de acolo au fost duși către țări din Vestul Europei.

Mobilizarea la nivel de județ a fost una exemplară, maramureșeni dand dovadă de multă înțelegere și empatie față de vecinii lor ucraineni care s-au trezit prinși într-un război pe care nu și l-a dorit nimeni. La punctul de trecere a frontierei de la Sighet s-au dus ajutoare, alimente, scutece pentru copii, tot ce trebuia ucrainenilor care au fugit din calea războiului.

Ieri, spre exemplu, pompierii maramureșeni au transportat 10 persoane cu autospecialele din dotare, însoțiți de jandarmi, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș. Alte 38 persoane au fost transportate, însoțite de jandarmi și voluntari, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației la Gara CFR Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul la București. De asemenea, echipajul medical de prim-ajutor a transportat cu unitatea mobilă SMURD două persoane din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru investigații medicale.

Autoritățile județene anunță că în prezent nu sunt persoane cazate în tabăra operaționalizată de pompierii maramureșeni la Sighetu Marmației. Sunt asigurate 160 locuri pentru cazare, care pot fi suplimentate în funcție de evoluția situației. Polițiști, jandarmi și polițiști locali sunt prezenți în zona limitrofă a punctului de trecere a frontierei pentru a se asigura că cetățenii veniți din Ucraina nu sunt expuși victimizării. În sprijinul jandarmilor maramureșeni sunt prezente efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov. Sunt asigurate și identificate în alte locații (pensiuni, hoteluri, locații ale cultelor religioase, locații ale autorităților administrației publice locale, unități de învățământ etc.) peste 9.000 locuri de cazare pentru cetățenii din Ucraina. Locurile de cazare pot fi suplimentate în funcție de evoluția evenimentelor și a fluxului de persoane în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației. Mai spunem doar că Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare are un grad de ocupare de 30%. Sunt cazați în prezent 20 cetățeni ucraineni.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu