În urma scandalelor „azilelor groazei”, Ovidiu Morar a fost suspendat din funcția de director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Maramueeș. La această dată este încă suspendat din funcție, însă spune acesta, zilnic s-a prezentat la servici, atâta doar că nu mai are drept de semnătură.
Acum Morar spune că a dat în judecată ANPIS, care care a emis decizia de suspendare din funcție, iar acum așteaptă să fie repus în funcție. Morar a declarat: „Am urmat o procedură, mi-au trimis decizia de suspendare în data de 21 iulie. Am depus o plângere prealabilă și am cerut, cu argumente, revocarea acestei decizii. În 14 august am primit răspuns de la ei cum că resping solicitarea făcută de mine. În ultima zi a lunii august m-am prezentat în fața comisiei de disciplină și de atunci aștept un răspuns din partea lor. Nu l-am primit nici până azi, iar avocatul meu a depus, în termen, înainte de 14 septembrie, întâmpinarea către instanță, Tribunalul Maramureș”.
FOTO informatia-zilei.ro
Dragoș HOJDA
DEMITEREA SUBALTERNILOR LA STAT SE POPATE FACE CU MAI MULTE OCAZII:
-INCOMPETENTA PROFESIONALA (GREU DE DEMONSTRAT LA STAT)
-TREBUIE INLOCUIT SI PROFITAM DE SITUATIE CREATA PENTRU CA AVEM UN PREFERAT IN LOCUL LUI
In spatele lucrurilor sta lipsa de resurse, de proceduri in situatii speciale, de decidenti care pot lua decizii fara sfaturi de la centru.
Ovidiu este o victima colaterala a unui sistem indiferent, inactiv pina la aparitia unor evenimente care stirnesc musuroiul. Ca la Colectiv, ca la Crevedia unde a explodata statia de GPL. Atunci se activeaza albinele lucratoare care erau incadrate pe post de trintori si fac controale demiteri, dosare, etc.
DGASPC , ca exemplu, s-a activat (desi nu era perimetrul lor de activitate cu azilele) foarte tare ca sa nu pice rau. Este un exemplu de functionarism cu funduri pe scaune glisante care simtind unda de vibratie s-a autosesizat. Acesta este un simplu exemplu local. Va spun informat ca staful acestei structuri nu face vizite aproape anuale la casele de copii pe care le gestioneaza, iar sefutii sructurii nu ridica glasul pentru necesitati curente pentru dau rau. Cine nu cere nimic este premiat.
Consiliul judetean are pe acest domeniu functionari cu scaune calde si cu calculatoare cu statistici, fara miros de copil cu handicap care trebuie sters si spalat la fund.
Cind se anunta vizite, se parfumeaza spatiile si se trimit detergenti pentru spalare.