Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare: Dosar penal pentru administratorul unei societăți comerciale. Este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare anunță că la data de 15 aprilie, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de ”fals în înscrisuri sub semnătură privată” prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal și a unei infracțiuni de ”uz de fals” prevăzută de art. 323 Cod penal, constând în aceea că, la data de 15.04.2020, administratorul unei societăți comerciale a emis în fals o adeverință în conținutul căreia a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, adeverința menționată fiind încredințată spre folosire în vederea producerii de consecințe juridice potrivit dispozițiilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, iar o altă persoană a folosit adeverința emisă în fals în vederea deplasării de la domiciliu la o altă locație, și implicit, creări unei aparențe de legalitate a deplasării potrivit dispozițiilor Ordonanței Militare nr. 3/2020.

”Pentru verificarea informațiilor expuse, s-a înregistrat dosar căruia i-a fost atribuit număr unic de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Precizăm faptul că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a principiului prezumției de nevinovăție”, mai precizează reprezentanții Parchetului.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu