PE LISTA FISCULUI – Profesorii cu venituri din meditații și persoanele care obțin bani din chirii

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Profesorii care au venituri din meditații și persoanele care obțin bani din chirii sunt numai două din categoriile care se află în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală. ANAF intensifică, în anul 2022, activitățile de îndrumare și asistență în domeniul fiscal, manifestându-și în acest sens rolul activ pentru sprijinirea contribuabililor în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale ce le revin.

„Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează trei Proiecte pilot privind stimularea conformării voluntare, dedicat persoanelor fizice, care se vor concentra pe educarea și informarea contribuabililor despre obligațiile fiscale.Obiectivele acestora sunt creșterea gradului de informare și stimularea conformării fiscale voluntare a contribuabililor persoane fizice, pentru cadre didactice și alte persoane ce pot obține venituri din meditații, persoane care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, respectiv persoane fizice care realizează venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare și întreținere corporală.

Proiectul “Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ” urmărește identificarea unor instrumente de lucru în zona conformãrii voluntare în cazul cadrelor didactice și a altor persoane care prestează servicii de meditații, care să aducă eficiență și rezultate satisfăcătoare, în vederea replicării pe o scară mai largă, pe un termen mediu și lung. Într-o primă etapă proiectul se desfășoară în județele Cluj și Sibiu”, anunță ANAF.

Apoi, proiectul “Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din cedarea folosinței bunurilor” este un proiect pilot desfășurat la nivelul județelor Brașov și Constanța. Proiectul își propune să prevină și să reducă fenomenul de sub-declarare, de nedeclarare a veniturilor din chirii/cedarea folosinței bunurilor și de neînregistrare în scop fiscal. Identificarea contribuabililor care nu se conformează obligațiilor fiscale presupune o abordare axată pe colectarea și publicarea de informații, în care predomină îmbunătățirea schimbului de informații atât cu alte instituții publice, cât și cu organisme din sectorul privat.

Nu în ultimul rand, proiectul ”Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală” se va desfășura la nivelul municipiului București (Sectoarele 1 și 3) și al județului Ilfov și își propune să crească gradul de informare a contribuabililor care realizează sau care intenționează în viitor să realizeze venituri din activități de înfrumusețare și întreținere corporală. O informare activă va conduce la creșterea nivelului de conștientizare a obligațiilor fiscale ce derivă din obținerea unor astfel de venituri și va reduce riscul neconformării în cazul unor controale sau inspecții fiscale.

În perioada imediat următoare ANAF va transmite informări către categoriile de persoane anterior menționate pentru a le fi aduse la cunoștință, în mod corespunzator,obligațiile declarative și de plată. Reamintim că acțiunile de control ale inspectorilor ANAF se bazează pe analize de risc riguros elaborate de direcțiile de specialitate.
Pentru a beneficia de asistență în domeniul fiscal și pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale corect și la timp, contribuabilii pot contacta Call-Center-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la nr. 031.403.91.60.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2