PENTRU MARAMUREȘENI – Sătmărenii trag tare cu modernizarea drumurilor județene

Continuă lucrările de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene, lucrări efectuate de către Consiliul Județean Satu Mare, o parte din aceste lucrări fiind realizate și pe drumuri pe care circulă maramureșenii care se duc la aeroportul din Satu Mare pentru a ajunge la Londra sau în alte locații.
Astfel, se lucrează pe DJ 194 Satu Mare – Lazuri – Bercu, unde au început lucrările de tratare a burdușirilor, urmând ca odată cu închiderea acestora să se execute și lucrările de plombare cu mixtură asfaltică, DJ 193 Satu Mare – Păulești – Culciu Mic – Valea Vinului – Pomi – limită de județ Maramureș, unde continuă lucrările de plombare cu mixtură asfaltică, respectiv la DJ 193C Viile Satu Mare – Medișa au început lucrările de întreținere a drumurilor pietruite cu adaos de material pietros de 300 mc/km.
Lucrări sunt și pe DJ 194D Ardud – Gerăușa, aici fiind finalizate, conform informațiilor furnizate de către Consiliul Județean Satu Mare, lucrările de tratare a burdușirilor la nivel de piatră spartă, urmând ca în săptămâna 14 – 18 iulie să se execute închiderea acestora cu stratul de mixtură asfaltică. Apoi, în zona Oaș pe DJ 197 Pășunea Mare – Călinești Oaș – Boinești – Cămârzana se execută lucrări de cosire a vegetației, iar pe DJ 108L Mădăras – Craidorolț – Tășnad continuă lucrările de decolmatare a șanțurilor și rigolelor.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu