Pericol pe străzile orașului: Băimărean prins la volan cu o alcoolemie de 1.40 mg/l

Marți seară, 30 martie, în jurul orei 19.00, polițiștii băimăreni au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism care era condus pe Bulevardul Traian din municipiu.

”La volanul autoturismului polițiștii au identificat un bărbat de 44 de ani din municipiu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 1.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Conducătorul auto a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a spus Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu