Peste 13.000 de exemplare de graur şi 4.600 de pescăruş râzător, numărate în România

Societatea Ornitologică Română anunţă că sâmbătă şi duminică, în cadrul EuroBirdwatch, au fost numărate peste 13.000 de exemplare de graur şi 4.600 de pescăruş râzător, informează AGERPRES.

Mai exact, este vorba despre: 13.820 de exemplare de graur (Sturnus vulgaris); 4.659 de exemplare de pescăruş râzător (Larus ridibundus) şi 4.181 de exemplare de raţă mare (Anas platyrhynchos), precizează SOR, pe Facebook

Anul trecut, au fost observate peste 13.000 de exemplare de raţă mare, urmată de graur (peste 12.000 de exemplare) şi codobatura albă (5.124 de exemplare).

Pentru colectarea datelor a fost folosită aplicaţia gratuită Ornitodata.

EuroBirdwatch, un eveniment anual de observare a păsărilor migratoare, este organizat de BirdLife International, al cărei partener în ţara noastră este Societatea Ornitologică Română. EuroBirdwatch se desfăşoară de mai bine de 30 de ani, în primul sfârşit de săptămână din octombrie, pe întregul continent.

În 2022, în România s-au desfăşurat 59 de evenimente în contextul EuroBirdwatch, în cadrul cărora au fost observate 67.725 de păsări, de către 258 de participanţi. Aceste evenimente au avut loc la: Alba, Brăila, Cluj, Iaşi, Piteşti, Sibiu, Satu Mare şi Timişoara. Totodată, anual are loc maratonul „Big Day”, organizat de SOR împreună cu Staţiunea Biologică Marină ”Ioan Borcea” Agigea.

În acest an, la maratonului ornitologic Big Day, desfăşurat pe parcursul a 24 de ore, au participat 20 de echipe.

„Aglomerările mai mari de păsări din sezonul de migraţie, în special în locurile denumite sugestiv rute de migraţie, fac ca observarea şi numărarea speciilor să fie mai interesantă şi pe alocuri spectaculoasă. Iar colectarea acestor informaţii – specii, număr de indivizi, locaţie, perioadă – ajută oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine procesul de migrare al păsărilor. În consecinţă, pot fi elaborate planuri şi proiecte de conservare a speciilor vulnerabile, cu şanse mai mari de reuşită”, a precizat SOR, pe reţeaua de socializare.

Sursa foto: Societatea Ornitologica Romana/facebook.com

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu