Peste 700 de cetăţeni străini – depistaţi în luna noiembrie în situaţii ilegale pe teritoriul României

Peste 700 de cetăţeni străini au fost depistaţi, în luna noiembrie, în situaţii ilegale pe teritoriul României, a informat, joi, Inspectoratul General pentru Imigrări.

Potrivit uni comunicat al IGI transmis AGERPRES, în perioada 1 – 30 noiembrie, poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 3.742 de activităţi specifice de control pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

„În cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 722 de străini în situaţii ilegale. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 1.724 de sancţiuni contravenţionale, străinilor şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora”, se precizează în comunicat.

Totodată, arată sursa citată, în perioada de referinţă, pentru 485 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, iar 75 de persoane au fost îndepărtate sub escortă.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu