Pieton accidentat de o autoutilitară în Petrova

Miercuri, 17 noiembrie, la ora 11.30, polițiștii din Vișeu de Sus au intervenit la un accident rutier produs pe D.N. 18 în localitatea Petrova.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că o autoutilitară condusă de către un bărbat de 31 de ani din Vișeu de Jos a surprins și accidentat un bărbat de 86 de ani din Petrova, care, în calitate de pieton, se afla angajat în traversarea părții carosabile.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero, iar pietonul nu a putut fi testat, motiv pentru care i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu