POIENILE DE SUB MUNTE- Prefectul Rudolf Stauder, mulțumit de investițiile derulate în comună

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, își continuă zilele acestea vizitele prin localitățile de pe Valea Ruscovei. Recent a făcut o vizită de lucru în comuna Poienile de Sub Munte, până mai ieri cea mai mare comună din Maramureș, unde a discutat cu primarul Alexa Chifa despre proiectele de dezvoltare a comunității locale.

„Printre proiectele aflate în implementare se numără reabilitarea și dotarea cu mobilier a școlii, reabilitarea căminului cultural, a spitalului, construcția unui nou sediu pentru serviciul de ambulanță, precum și modernizarea Drumului Comunal Pentaia și construirea a două noi poduri peste râul Rus. Toate aceste investiții, susținute și de viceprimar și de Consiliul Local, au finanțarea asigurată și se află în diferite faze de implementate.

Aceste proiecte demonstrează determinarea domnului primar Alexa Chifa de a investi în educație, cultură și sănătate, pentru dezvoltarea unei comunități puternice și sustenabile. Un lider implicat în construirea viitorului și dedicat cetățenilor. În calitate de prefect al județului Maramureș, sunt mândru să văd astfel de eforturi depuse pentru binele comunității noastre și apreciez munca și devotamentul domnului primar Alexa Chifa pentru a oferi o viață mai bună locuitorilor din Poienile de Sub Munte”,a precizat Rudolf Stauder.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu