Polițist de la Poliția Baia Mare, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare. Va presta muncă în folosul comunității

La data de 6 decembrie, Curtea de Apel Cluj a condamnat definitiv un inculpat, la data săvârșirii faptelor agent șef de poliție în cadrul I.P.J. Maramureș – Poliția Municipiului Baia Mare, Biroul Rutier, pentru săvârşirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea unor drepturi pe durata a 2 ani.

”Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, pe o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea sumei de 300 de lei și l-a obligat pe condamnat la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în baza sesizării polițiștilor anticorupție ai Direcției General – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, a rezultat faptul că inculpatul, în calitate de polițist, a primit sume de bani în lei de la un număr de trei persoane, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nedispunând în schimb sancționarea lor contravențională, în urma constatării comiterii unor abateri la regimul rutier”, transmite Direcția Generală Anticorupție.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu