Preşedintele Poloniei: Prezenţa mercenarilor Wagner în Belarus, ”ameninţare potenţială” pentru flancul estic al NATO

Prezenţa grupului de mercenari Wagner în Belarus poate constitui „o ameninţare potenţială” pentru ţările vecine membre ale flancului estic al NATO, a atenţionat preşedintele polonez Andrzej Duda, informează miercuri AFP, transmite AGERPRES.

Republica Belarus a anunţat marţi că patronul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a sosit pe teritoriul belarus, în cadrul unui acord ce a pus capăt rebeliunii sale de 24 de ore, sâmbătă, în Rusia.

„Este dificil să excludem că prezenţa grupului Wagner în Belarus ar putea constitui o ameninţare potenţială pentru Polonia, care are o frontieră comună cu Belarus, o ameninţare pentru Lituania (…), precum şi, potenţial, pentru Letonia, care de asemenea se învecinează cu Belarus”, a declarat Duda pentru jurnalişti la Kiev.

Luând cuvântul la o conferinţă de presă alături de omologii săi ucrainean şi lituanian, Duda a lăsat fără răspuns propria sa întrebare privind „scopul acestei relocări”.

„La ce servesc cu adevărat forţele grupului Wagner, altfel spus ale armatei ruse, anume în Belarus? Sunt ele menite să ocupe Belarus sau să creeze o ameninţare suplimentară dinspre nord la adresa Ucrainei, ameninţând cu un atac potenţial această ţară dinspre Belarus? Sau aceasta este o formă de ameninţare potenţială faţă de ţările noastre din NATO, faţă de Polonia?”, a declarat Duda.

Marţi, Andrzej Duda atenţionase deja în legătură cu ameninţarea pe care o presupune prezenţa mercenarilor Wagner în Belarus, însă atunci el s-a referit doar la ţara sa, Polonia.

Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, „NATO trebuie să spună în unanimitate societăţilor poloneză şi lituaniană că dacă un picior de mercenar Wagner va călca pe teritoriul Lituaniei sau al Poloniei, atunci toţi combatanţii Wagner vor fi distruşi, oriunde s-ar afla ei”.

Summitul NATO ce va începe pe 11 iulie la Vilnius „este o excelentă platformă pentru a transmite un asemenea mesaj”, a apreciat Zelenski miercuri.

Marţi după-amiază, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a confirmat că fondatorul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a sosit în Belarus.

Lukaşenko a declarat că nu va construi baze pentru gruparea Wagner şi nici nu va deschide centre de recrutare pentru aceasta, dar i-ar putea oferi o bază dezafectată a armatei.

De asemenea, el i-a dat ministrului său al apărării, Viktor Krenikov, sarcina de a discuta cu Prigojin posibilitatea de formare în Belarus a unei unităţi militare după modelul Wagner.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu