Pretinderea sau obținerea de favoruri sexuale de la elevi sau studenți va aduce profesorilor pedepse majorate

Sex între profesori și elevi va aduce pedepse mai aspre față de cei dintâi. Conform unui proiect de lege, se va modifica definiția infracțiunii definite la articolul 223 din Noul Cod Penal, instituind o formă simplă și una agravantă. Astfel, „forma simplă a infracțiunii de hărțuire sexuală înseamnă pretinderea, în mod repetat, de favoruri de natură sexuală, dacă prin aceasta victima a fost intimidată, pusă într-o situație umilitoare sau i-a fost cauzată o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, respectiv se asimilează hărțuirii sexuale utilizarea, chiar pentru o singură dată, a oricărei forme de presiune gravă cu scopul real sau aparent de a obține un act de natură sexuală, fie în favoarea autorului faptelor, fie în favoarea altei persoane, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă”.

„Noua formulare adaugă claritate textului de lege, reglementând și situațiie în care fapta constituie infracțiune chir și în absența caracterului repetitiv al acțiunii și adăugând în conținutul infracțiunii sintagma „sau îi cauzează o stare de temere”, întrucât actele de hărțuire sexuală generează udeseori o stare de temere, mai degrabă decât o stare de umilire”, arată inițiatorii acestui proiect de lege. Autoritățile recunosc că faptele de hărțuire sexuală pot apărea oriunde – pe stradă, într-un grup de persoane, în medii academice, chiar și în cadrul familiei, nefiind vorba doar despre relațiide muncă sau similare.

Ce e important de reținut este că depunerea unei plângeri prealabile pentru o faptă de hărțuire sexuală deschide posibilitatea înscrierii agresorilor, în cazul unei condamnări penale, în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, fapt care contribuie la funcția de prevenire a săvârșirii de infracțiuni a pedepsei penale.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu