Primul yankeu din tabăra zimbrilor. Primele transferuri anunțate de CSM Știința Baia Mare

CSM Știința Baia Mare a anunțat, în acest final de săptămână, primele transferuri la echipă cu doar două săptămâni înaintea începerii noii ediții de campionat. Conducerea campioanei României, CSM Știința Baia Mare a anunțat parafarea raporturilor contractuale cu jucătorul de origine americană Robert Irimescu.
Acesta a debutat în rugby la Xavier High School Rugby Club (2010-2014), al treilea club de rugby ca valoare din Statele Unite ale Americii: „La acest prim club la care a evoluat Robert Irimescu, jucătorul ce în curând va obține dubla cetățenie americano-română, a fost promovat de Mike Talkin (cel ce ulterior avea să conducă destinele reprezentativei Statelor Unite ale Americii). Au urmat alți cinci ani (2014-2019) petrecuți la Rugby Club Penn State University, fiind în două rânduri prezent în Collegiate All American (2018 și 2019). Pilierul cu origini la Malul Mării joacă între 2020 și 2021 pentru Rugby United New York, iar din 2022 se află sub culorile clubului Rugby Old Glory Washington D.C”.
Potrivit rugbybaiamare.ro, în 21 ianuarie 2023 Robert Irimescu avea să fie convocat în premieră la prima reprezentativă, fiind singurul jucător al Stejarilor din afara României, convocat pentru meciul test contra Italiei A, pierdut de tricolori 63-3 (26-3). Pe 4 februarie 2023, Irimescu avea să debuteze cu un eseu contra Poloniei 67-27 (38-10), într-un meci din Rugby Europe Championship 2023.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu