PROBLEME ÎN JUDEȚ – Șoferi băuți depistați în Târgu Lăpuș, Coruia sau Sighet

Infracțiuni rutiere depistate de polițiștii maramureșeni în ultimele ore. În noaptea de 24 spre 25 iunie, în Târgu Lăpuș polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Țibleșului din oraș, la volan fiind un bărbat de 48 de ani din oraș.

„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.87 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orașului Târgu Lăpuş, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exatitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, arată IPJ Maramureș.

La Sighetu Marmației, tot în noaptea de 24 spre 25 iunie, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Făget din municipiu, la volan fiind identificat un sighetean de 22 de ani. Potrivit IPJ Maramureș, acesta
a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, prin urmare a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de
conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La Groși, aseară, 24 iunie, la ora 21.28, în timp ce polițiștii efectuau activităţi patrulare pe raza localității Coruia, au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Copalnic Mănăstur, care a condus un autoturism pe strada Cireșilor din localitatea Coruia, unde a pierdut controlul autoturismului, intrând în gardul unui imobil: „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, în vederea recoltării de probe biologice de sânge
pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Ma mult, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză, polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor de
conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu