PROIECT DE LEGE – Valabilitatea permiselor de conducere ar putea crește

Valabilitatea permiselor auto ar putea crește la 15 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile
AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE. Apoi, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă ar urma să fie de 5 ani, respectiv valabilitatea administrativă a permiselor de conducere de toate categoriile, deţinute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă să fie doar de 2 ani.

Toate acestea se regăsesc într-o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Inițiatorii acestui proiect de lege spun că „prin creşterea valabilităţii administrative a permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani, fiecare din cei peste 3 milioane de posesori ar face o reducere
a cheltuitelor ocazionate de reînnoire a permisului de conducere cuprinsă între 259 lei şi 309 lei”.

„Astfel în jur de 3 milioane de persoane ar putea beneficia de creşterea valabilităţii administrative ale permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani, ceea ce ar duce la reducerea costurile, iar timpul „pierdut” de fiecare cetăţean
pentru întocmirea dosarului şi depunerea lui va fi folosit de fiecare în alte scopuri. În Uniunea Europeană, siguranţa rutieră s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii ani, dar România se află în continuare pe primul loc la numărul de accidente rutiere din Uniunea
Europeană raportat la un milion de locuitori. Uniunea Europeană şi-a stabilit un obiectiv de reducere cu 50 % până în 2030 a deceselor produse în urma accidentelor rutiere. Acest obiectiv a fost stabilit în Planul de acţiune al Comisiei Europene pentru siguranţa rutieră şi în
Cadrul de politică al Uniunii Europene privind siguranţa rutieră 2021-2030, care a stabilit alte planuri în materie de siguranţă rutieră în vederea atingerii obiectivului de zero decese cauzate de accidente rutiere până în 2050.

Prin măsurile propuse de reducere a valabilităţii administrative a permiselor de conducere pentru persoanele care au împlinit şi depăşit vârsta de 70 de ani se va trece la o evaluare medicală mai frecventă a acestora persoane şi astfel, în consecinţă, se va reduce numărul
accidentelor produse de aceştia”, se arată în proiectul de lege amintit.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu