Maramureșul, la fel ca Țara Oașului, se confruntă cu acest fenomen al migrației. Și oșenii, dar și maramureșenii au plecat din satele lor natale în speranța că în străinătate o vor duce mai bine. Și de multe ori au ajuns să o ducă mai bine, dovadă casele impunătoare care se ridică în Țara Oașului sau în Borșa sau Moisei.
După 10 ani de teren, fotograful Petruț Călinescu tipărește din nou pe hârtie rezultatele documentării unei noi etape din evoluția schimbărilor pe care migrația le-a provocat în satele din nordul țării, în special Maramureș și Țara Oașului. Precedat de un webdocumentar în 10 capitole, noul albumul bilingv (română-engleză), cu texte semnate de Ioana Călinescu, are 224 pagini color tipărite în condiții premium și un design semnat de Alice Stoicescu.
Proiectul Mândrie și Beton (2010-2023) realizează cea mai lungă documentare vizuală a unui fenomen social din România de până acum.
„Acum mai bine de un deceniu i-au căutat autorii proiectului prima dată pe oșenii din nordul țării la ei acasă. Nu i-au găsit. Erau la Paris. Prin sate i-au întâmpinat însă bătrânii la porți de inox. Nu se auzeau vite întorcându-se acasă, nici găini, nici copite de cai; coloana sonoră a satului tradițional românesc se transformase parcă peste noapte într-un zgomot înfundat de betoniere.
Ultimii ani au schimbat radical piața muncii, pandemia, Brexit-ul și războiul afectând mobilitatea și piața serviciilor în care emigranții români sunt implicați. Mândrie și Beton este un proiect jurnalistic independent, în care autorii intenționează să documenteze pe viață, din zece în zece ani, felul în care se transformă satul tradițional românesc în urma plecării oamenilor la muncă în străinătate.
Pe lângă documentarea vizuală a tranziției prin care casele migranților au ajuns treptat să domine peisajul rural astăzi, Mândrie și Beton este și o poveste despre speranțele, ambițiile și suferințele unei comunități întregi din nordul țării, care trăiește la Paris (și nu numai) de mai bine de 25 ani. Acești oameni au sacrificat mulți ani confortul vieții occidentale în numele tradiției unei competiții sociale, care îi obligă să-și construiască în satele de-acasă o viață de lux, pe care, însă, cel mai probabil, nu o vor trăi prea curând.
În luna august și de sărbători oșenii se întorc ritualic acasă și satele devin o scenă deschisă a acestei competiții. Cu mândrie aruncă, fără să se uite la bani, mii de euro câștigați din greu în tot timpul anului, pe nunți, mașini de lux și haine scumpe. Într-o singură generație au demonstrat că pot transforma satele din care au plecat în adevărate redute de beton, ca dovadă a succesului pe care îl au afară.
“Într-un context în care, fie din motive comerciale, fie politice, se promovează imaginea unui sat idilic, cu case din bârne de lemn fără niciun cui și femei care spală rufe la râu, considerăm că proiectul nostru face un serviciu istoriei recente a României, informând și documentând un fenomen unic și ireversibil”, spune Petruț Călinescu.
“E la îndemână să ironizezi când nu cunoști straturile, resorturile, originile acestor experiențe crude de viață. Sunt oameni care au făcut sacrificii colosale pentru ce au crezut ei că contează. Felul acesta de a trece prin lume nu e mai puțin valid decât altele. Au muncit, au strâns, au văzut și alte colțuri de lume, (s-)au irosit poate, dar s-au și regenerat cu o forță extraordinară și și-au recăpătat continuu vitalitatea”, completează Ioana Călinescu.
Dragoș HOJDA