PROMISIUNI – Podul istoric peste Tisa ar urma să fie reabilitat

În ședința de Guvern de joi, 31 august, a fost aprobată Hotărârea de Guvern privind trecerea unor sectoare de drum şi a Podului istoric ,,Academician Mihai Pop” din domeniul public al Municipiului Sighetu Marmaţiei şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Sighetu Marmaţiei, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, încadrarea acestora în categoria funcţională a drumurilor de interes naţional, precum şi înscrierea acestora în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Primarul din Sighet, Vasile Moldovan, spune că este vorba despre strada Nicolae Grigorescu și două tronsoane de drum aferente străzii Nicolae Titulescu: „În cadrul ultimei întâlniri cu Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, am primit asigurări că Podul Istoric care face legătura între România și Ucraina va intra într-un amplu proces de reabilitare. Lucrurile pot fi construite doar în timp, pregătirea proiectelor durează iar rezultatele încep treptat sa apară”.
„După finalizarea noului pod, cel istoric va fi doar pietonal, așa cum a fost la momentul la care a fost dat in folosință”, a declarat, pentru ziarmm.ro, edilul din Sighet.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu