Protest: Judecătorii de la Tribunalul Maramureș amână cauzele de judecată, cu excepția celor urgente

Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş, convocată de preşedintele instanţei, marți, 20 iunie, în vederea analizării oportunităţii declanşării unei forme de protest având în vedere proiectul de lege privind pensia de serviciu a magistraţilor, a hotărât următoarele:

Art. 1. Adoptarea unei forme concrete de protest, începând cu data de 21.06.2023, ora 08.00, pe perioadă nedeterminată, care va consta în amânarea judecăţii cauzelor aflate în stare de judecată, cu excepţia celor urgente după cum urmează:

• În materie penală:
– supraveghere tehnică/încuviinţare, obţinere date;
– percheziţii;
– propuneri de luare măsuri preventive;
– propuneri de prelungire măsuri preventive;
– verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive;
– cereri/sesizări privind revocarea, înlocuirea, încetarea de măsuri preventive;
– contestarea măsuri preventive luate de procuror;
– internarea medicală provizorie;
– obligarea la tratament medical;
– contestaţii privind măsuri preventive;
– contestaţii privind măsuri asigurătorii;
– contestaţii privind internarea medicală provizorie/obligarea la tratament medical;
– cauze privind liberarea condiţionată, liberarea minorilor sau înlocuirea măsurilor
neprivative de libertate;
– cauze privind amânarea/întreruperea pedepsei;
– abţinerea întregii instanţe;

• În materie civilă:
– ordin de protecţie;
– ordonanţă preşedinţială în cauzele cu minori;
– măsuri de protecţie speciale pentru minori;
– adopţie;
– suspendarea provizorie a hotărârilor primei instanţe;
– suspendarea executării actului administrativ;

– abţinerea întregii instanţe şi conflictul de competenţă doar în cauzele anterior enume-
rate;

– suspendare grevă;

– nulitate grevă.

Art. 2. Regularizarea cererilor înregistrate pe rolul instanţei şi procedura prealabilă nu vor fi efectuate decât în situaţia cauzelor urgente în materie civilă menţionate anterior.

Art. 3. Cauzele reţinute în pronunţate anterior datei de 21.06.2020 urmează a fi soluţionate, respectiv redactate în termenul legal, fără a se proceda la comunicarea acestora cu excepţia cauzelor urgente.

Art. 4. Se menţin prevederile Ordinului de serviciu nr. 14 din 16.03.2022 a preşedintelui Tribunalului Maramureş prin care s-a recomandat completurilor de judecată să stabilească un număr de maxim 30 dosare/şedinţă de judecată, raportat la gradul de ocupare a schemei de personal, în raport şi de Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturii nr. 2225 din 03.11.2022, pct. 1.

Art. 5. Judecătorii Tribunalului Maramureş, în vederea garantării independenţei magistraţilor şi asigurarea normalei funcţionări a justiţiei ca serviciu public solicită următoarele:

– normarea activităţii judecătorilor prin raportare la volumul de activitate al judecătorilor din Uniunea Europeană;
– adaptarea schemelor de personal – judecători şi personal auxiliar de specialitate şi
asigurarea ocupării tuturor posturilor vacante din sistem;
– asigurarea resurselor materiale adecvate în scopul desfăşurării în condiţii optime a actului de justiţie – sedii instanţe, infrastructură informatică etc.
– stabilitatea legislativă necesară asigurării predictibilităţii actului de justiţie;
– revenirea asupra Proiectului de lege privind pensia de serviciu a magistraţilor în condiţiile în care aceasta reprezintă o garanţie a independenţei acestora, respectiv o obligaţie asumată la nivel internaţional de către Statul Român;
– sesizarea Curţii Constituţionale a României de către titularii prevăzuţi de lege.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu