PROTESTE ȘI-N MARAMUREȘ: Angajații Agențiilor Județene pentru Prestații Sociale din țară se pregătesc de grevă generală

 

Angajații Agențiilor județene de Plăți și Inspecție Socială din țară amenință cu declanșarea grevei generale. Și în Maramureș angajații AJPIS au protestat zilnic, timp de 30 de minute, fără a deranja programul de lucru cu cetățenii. Angajații cer, printre altele, salarii egale cu ale angajaţilor din alte instituţii din administraţie (ANAF, Sănătate, APIA).

„Pentru colegi din aceeaşi familie ocupaţională au fost identificate şi adoptate acte normative menite să le suplimenteze veniturile. Solicităm ferm ca şi pentru noi, angajaţii instituţiilor Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, să fie adoptate măsuri imediate. Cerem respect şi tratament echitabil din partea guvernanţilor şi a factorilor decizionali. Soluţionarea imediată a acestei discrepanţe şi asigurarea unei remunerări corespunzătoare contribuţiei noastre la societate constituie o necesitate imperioasă”, au mai transmis sindicaliştii.

Protestatarii mai cer condiţii de muncă optime, solicită alocarea unui personal suficient pentru a face faţă volumului de muncă, fiindcă „blocarea ocupării posturilor, decizia de anulare a posturilor vacante au condus la o suprasolicitare a personalului existent în instituţii care este nevoit să facă faţă activităţilor mult peste o distribuire a activităţilor într-un program normal de lucru de 8 ore”. Se mai dorește plata Orelor Suplimentare, în instituţii fiind efectuate ore suplimentare de ordinul miilor, solicităm asigurarea stabilităţii locurilor de muncă pentru angajaţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale împreună cu o analiză menită să asigure o dimensionare corectă, astfel încât activitatea să se desfăşoare în condiţii normale de lucru.

În cazul în care nu vor primi un răspuns pozitiv la solicitări, vor declanşa grevă generală, din 27 noiembrie.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu