PUZ – Noi cartiere de locuințe în Baia Mare către Dealul Groșilor

În Baia Mare ar urma să apară noi blocuri de locuințe în zona către Dealul Groșilor, conform PUZ-ului pus în dezbatere de către Primăria Baia Mare. Conform documentului citat, ar urma să fie declarate lucrări de utilitate publică introducere terenuri în intravilan, relocare linii electrice de înaltă tensiune de-a lungul traseului drumului național și în continuare pe strada Oborului sau pe drumurile noi propuse, înființare drumuri noi, modernizarea celor existente, amenajare intersecții la DN, lucrări de expropriere pentru modernizări/înființare drumuri, respectiv echiparea cu utilități a tuturor zonelor din intravilan (apă, canalziare, electricitate, telefonie etc) și îndiguire pârâu Craica.

„Autorizarea executării construcţiilor se va putea face numai în cazul asigurării prin proiect a parcajelor aferente funcţiunii, în afara circulaţiilor publice, parcajele publice pot fi luate în considerare numai pentru vizitatori sau clienţi, nu şi pentru locatari sau salariaţi, pentru aceştia, soluţionarea parcajelor se va realiza în toate cazurile exclusiv în incinta proprie. Spaţile destinate parcării/garării nu îşi vor putea modifica destinaţia pe toată durata de existentă a construcţiei, fiind interzisă schimbarea destinaţiei în alte funcţiuni. Parcarea/gararea se poate face numai în interiorul suprafeței de teren identificatǎ cadastral pe care se realizeazǎ construcția autorizatǎ sau pe terenuri care se aflǎ la o distanțǎ de max. 500m de terenul pe care se
solicitǎ realizarea construcției, și pentru care se deține un drept real asupra acestuia”, arată administrația locală.

Cei care vor achizționa acolo apartamente ar urma să beneficieze de o serie de facilități, respectiv 1 loc de parcare/garare pentru apartament cu o suprafaţă utilă maximă de 40mp, 1,5 locuri de parcare/garare pentru apartament cu o suprafaţă utilă maximă de 60mp sau 2 locuri de parcare/garare pentru apartament cu o suprafaţă utilă mai mare de 80mp. În plus, la numărul locurilor de parcare pentru locatari se va asigura suplimentar 5% pentru vizitatori.

„În zonele în care parcelarul nu este foarte fragmentat, pentru asigurarea rezervelor suficiente de teren și pentru a răspunde cerințelor pieței imobiliare, se propune realizarea de noi cartiere de locuințe colective: unul în partea de nord a străzii Dumbravei (care o dată cu prelungirea străzii Pășunii se va realiza practic o prelungire a cartierului Vasile Alecsandri), unul în partea de nord-est a zonei studiate (unde există un platou suficient de mare pentru dezvoltarea unui cartier complex). De asemenea se propune această funcțiuni si pentru terenurile din spatele Stației Electrica, în aropiere de cimitirul propus, precum și ca insule urbane în cadrul zonelor de locuințe individuale. Aceste zone se vor configura precum niște mini cartiere și vor avea toate
dotările necesare bunei funcționări (servicii pentru populație, comerț, învățământ etc), care vor deservi atât
zonele de locuințe colective, cât și zonele de locuințe individuale din cadrul zonei studiate”, se mai precizează în PUZ-ul amintit.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu