REMEȚI – Țigări de contrabandă depistate în lanul de porumb

Poliţiştii de frontieră maramureșeni au depistat mai multe colete cu țigări care au fost abandonate de contrabandiști într-un lan de porumb, după cum se poate vedea din fotografii. Oamenii legii au observat pe direcția localității Remeți, în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, mai multe persoane care se deplasau dinspre malul râului Tisa spre interiorul țării, transportând în spate mai multe colete voluminoase.

„Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, procedând la somarea prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin, moment în care au fost trase patru focuri de avertisment, în plan vertical, conform procedurilor legale.

Nici de acestă dată, cei în cauză nu s-au oprit, au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul statului vecin. Imediat au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre eveniemnt, în vederea cercetării în comun a cazului. În urma acțiunii, la fața locului, au fost descoperite 4 colete cu țigări. La sediul instituției, în urma inventarierii baxurilor cu țigări descoperite, s-a constatat că acestea conțin 5.000 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de aproximativ 58.500 lei”, a declarat Iulia Stan, purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.

Acesta a mai precizat că cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării. De asemenea, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu