România a primit deja 9,3 miliarde de euro din PNRR, 30% din fondurile alocate

România a primit deja 9,3 miliarde de euro din PNRR, 30% din fondurile alocate, în contul pre-finanţării şi al primelor două cereri de plată validate de Comisia Europeană, a declarat, miercuri, Mara Roman, şefa adjunctă a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, la Conferinţa anuală privind implementarea PNRR, informează AGERPRES.

„România a primit deja 9,3 miliarde de euro din PNRR, 30% din fondurile alocate, în contul pre-finanţării şi al primelor două cereri de plată validate de Comisia Europeană. Vedem deja în ţară proiecte finanţate de PNRR, proiecte în beneficiul direct al cetăţenilor României. Astfel, se lucrează la Autostrada Unirii cu sprijinul Uniunii Europene; România se reîmpădureşte, cu sprijinul Uniunii Europene; infrastructura şcolară se dezvoltă şi se digitalizează, cu sprijinul Uniunii Europene; clădiri publice şi rezidenţiale sunt renovate, consolidate seismic şi devin mai eficiente energetic cu sprijinul Uniunii Europene. Important este ca toţi banii europeni din PNRR să ajungă în economie şi ca proiectele angajate să fie finalizate până în 2026. Comisia Europeană este şi va rămâne un partener constant al României în procesul de implementare a Planului Naţional dar şi dincolo de el în ceea ce realizăm împreună, zi de zi, în cadrul proiectului european”, a spus Mara Roman.

El a menţionat că România s-a angajat prin PNRR, prin intermediul a 507 ţinte şi jaloane de îndeplinit până în 2026, la un amplu proces de investiţii şi reforme structurale.

„Acestea sunt menite să susţină Romania şi celelalte state membre în procesul de redresare după multiplele crize cu care Uniunea Europeană s-a confruntat in ultimii ani, dar şi să aşeze România ferm pe traiectoria viitorului şi a unei economii competitive digitale şi sustenabile, în beneficiul cetăţenilor. Trăim într-un context geopolitic complicat, căruia la nivelul Uniunii Europene i se adaugă provocări demografice, provocări legate de combaterea şi adaptarea la schimbările climatice şi de impactul economic al acestora. Astfel, aşezarea statelor membre pe un fundament economic solid este crucială pentru rezilienţa Uniunii în faţa provocărilor de orice natură cu care ne-am putea confrunta pe viitor. Este importantă şi pentru România, unde rezilienţa economică şi societală sunt factori importanţi de stabilitate, în condiţiile în care ţara se află în vecinătatea directă a războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina”, a afirmat Mara Roman.

Ea a mai declarat că PNRR reprezintă o oportunitate istorică pentru societatea şi economia României. România are la dispoziţie 28,5 miliarde de euro pentru realizarea de reforme şi investiţii in digitalizarea administraţiei, în reformarea sistemelor educaţiei şi a sănătăţii, în simplificarea administrativă pentru mediul de afaceri. PNRR include în acelaşi timp soluţii pentru asigurarea unui transport urban nepoluant, pentru producţia de energie curată sau creşterea eficienţei energetice. Acestea pot genera valoare adăugată în România, creând locuri de muncă, noi aptitudini şi venituri la buget. În acelaşi timp, tranziţia verde are în contextul războiului din Ucraina o importantă valenţă de securitate. 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu