ROMÂNIA INCREDIBILĂ – Polițist prins furând bani dintr-un seif, dar și bijuterii

România care nu încetează să ne uimească. Un polițist din cadrul IPJ Maramureș a făcut de râs uniforma după ce a fost prins în flagrant furând bani dintr-un seif. Potrivit procurorilor anticorupție, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Structura centrală și SJA Bihor au desfășurat activități specifice într-o cauză penală în care, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, în vârstă de 38 de ani, care are calitatea de agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv două infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de şantaj, două infracţiuni de instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat.

„De asemenea, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, față de o altă persoană, fără calitate specială,  în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj şi furt calificat.

S-a reținut faptul că,  la data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente. Cei doi inculpați au fost prinși în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuința respectivă, a sumei de 6.000 de lei și a unor bijuterii.

Procurorii de caz au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi inculpați, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă. În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Poliției Române”, precizează Direcția Națională Anticorupție.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu