ROMÂNIA REALĂ – Ivette-Alessandra Ilea s-a întors pe postul de director economic al DSP Maramureș

Ni s-a confirmat faptul că Ivette-Alessandra Ilea s-a întors pe postul de director executiv adjunct economic al Direcției de Sănătate Publică Maramureș, post pe care l-a lăsat pentru o perioadă de timp (scurtă ce-i drept) pentru a ocupa funcția de director executiv al instituției. Funcție din care a fost dată jos după ce a recunoscut că a trucat un concurs, semnând și un acord de recunoaștere a vinovăției. Cât de moral este ca să te întorci pe un post în cadrul instituției după ce ai fost acuzată de procurorii anticorupție de comiterea unor fapte, fapte pe care le-ai recunoscut, de altfel, asta e o altă poveste. Dar dacă legea-i permite, atunci legea trebuie respectată. Deși sunt multe voci care spun că așa ceva nu este normal.

„Nu am fost nici un moment suspendată din funcția de director executiv adjunct, funcție ocupată prin concurs (ANFP + MS) în 12 septembrie 2017. Am avut aprobare, aflându-mă în concediu de odihnă. În 12 ianuarie, terminându-se perioada aprobată, m-am întors la serviciu. Director executiv adjunct”, ne-a declarat Ivette-Alessandra Ilea.

Vă reamintim ce s-a întâmplat: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpatelor ILEA IVETTE-ALESSANDRA, la data faptei director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (D.S.P.) a judeţului Maramureş, DIACONIȚA OLTEA, la data faptei șef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică (D.S.P.) a Județului Maramureș, H.L.M., persoană fizică, fără vreo calitate specială, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că în perioada septembrie-noiembrie 2023, inculpata Ilea Ivette-Alessandra, în calitatea menționată mai sus, ar fi remis, în două rânduri, lista cu subiectele propuse (puse la dispoziție de către inculpata Diaconița Oltea) candidatei H.L.M. la postul de „inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Control în Sănătate”, scos la concurs de instituția pe care o conducea. La data de 26 septembrie 2023, cu tot “ajutorul” primit, inculpata H.L.M. nu ar fi reușit să obțină punctajul minim de promovare a probei scrise, concursul urmând a fi reluat la o dată ulterioară (27 noiembrie 2023).

De data aceasta, inculpata H.L.M. ar fi terminat prima proba de concurs. La ieșire din sala unde s-a desfășurat concursul, asupra acesteia ar fi fost găsit și ridicat de către procurorii anticorupție un set de înscrisuri în care erau menționate subiectele propuse de membrii comisiei, ce ar fi fost primite de candidată în maniera de mai sus.
În prezența avocaților, cele trei inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 2 (doi) ani închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, în cazul inculpatei Ilea Ivette-Alessandra, 1 (un) an și 10 luni închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, în cazul inculpatei Diaconița Oltea, și 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, în cazul inculpatei H.L.M..

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpatele Ilea Ivette-Alessandra, Diaconița Oltea și H.L.M. împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Maramureș”. 

FOTO glasulmm.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
2 Comments