S-a dat startul ieșirilor în natură – Maramureșenii au ieșit la guiaș și făcut de mititei

Temperaturi de vară la finalul lui „Mărţişor”. Gradele anormal de multe din termometre de la finalul lunii martie au scos turiştii din case, majoritatea au preferat traseele montane, iar alții au preferat să iasă la iarbă verde. Practic s-a dat startul sezonului de ieșit la iarbă verde. Noi am fost pe Valea Strâmbului din Băiuț, o zonă extrem de frumoasă, prea puțin scoasă în evidență, din păcate, unde, contrar așteptărilor, aproape toate foișoarele au fost ocupate de turiști.

Chiar dacă unii au început cu stângul, uitând să își aducă de acasă brichete sau chibrite pentru aprinderea focului, la final toată lumea a plecat mulțumită. Dacă ai uitat ceva nu e nicio problemă, ai la câteva minute magazine în Băiuț deschise, de unde poți cumpăra ce dorești. Ce-i drept, în continuare lasă de dorit nesimțirea unora dintre turiști, care „uită” să-și ducă gunoaiele și le lasă pe unde apucă. Dacă este un lucru clar este că drumul dintre Târgu Lăpuș și Băiuț și de aici Cavnic trebuie modernizat. E nevoie de acest drum pentru a încuraja turismul din zonă, mai ales că Valea Strâmbului este una dintre cele mai frumoase zone din Maramureș.

Un alt argument – rezervația de zimbri din Băiuț care sperăm că se va face și nu va fi doar o promisiune.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
2 Comments