S-a mai lucrat la barajul Runcu, dar e nevoie încă de multe milioane

Ne apropiem de sfârșitul unui alt an în care nu s-a reușit finalizarea mega proiectului barajului de la Runcu, cu toate că s-a lucrat și în 2023.

E o investiție majoră care a consumat mulți bani (din 1986 și până azi) și care mai are nevoie de multe alte milioane pentru a fi gata.

În urmă cu un an, premierul de la acea vreme, Nicolae Ciucă, a vizitat obiectivul, realizat atunci în proporție de 90%, iar financiar 65-70%, fiind necesare aproximativ 300 de milioane lei pentru finalizarea lucrărilor și începerea acumulării de apă.

Prefectul Rudolf Stauder ne-a declarat că s-au făcut demersuri la instituțiile abilitate pentru alocarea de noi sume, fiind vorba de aproximativ 25 milioane.

”Până vineri s-a lucrat. Am făcut demersuri la Ministerul Mediului și ABA Cluj (Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa – n. red.) împreună cu colegii parlamentari in vederea obținerii unor noi sume de bani, aproximativ 25 milioane lei”, a spus Rudolf Stauder.

Proiectul urmărește alimentarea cu apă pentru majoritatea localităților din zona Maramureșului Istoric și alimentarea Barajului Firiza care deservește Municipiul Baia Mare și împrejurimile.

O altă utilitate a barajului Runcu este producerea de energie electrică, existând posibilitatea de a fi montate două hidrocentrale de 14 MWh. Totodată, barajul va proteja populația în cazul inundațiilor care s-ar putea produce pe râurile Mara și Iza.

Lacul barajului se va întinde pe 100 de hectare și va avea un volum total proiectat de 26 de milioane de metri cubi de apă.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu